Domnul Isus a spus clar de la inceputul misiunii Sale Mesianice:
Matei 5:17.18 – Sa nu credeti ca am venit sa stric Legea sau Proorocii; am venit nu sa stric, ci sa implinesc. Caci adevarat va spun, cata vreme nu vor trece cerul si pamantul, nu va trece o iota sau o frantura de slova din Lege, inainte ca sa se fi intamplat toate lucrurile.
Marele istoric J.A.Neander, in istoria religiilor pag.186 scrie: Sarbatoarea duminicii a fost doar o sarbatoare omeneasca si a fost departe de intentia apostolilor de a stabili o alta porunca in aceasta privinta. Departe de ei si de biserica primara apostolica gandul de a transfera legile legate de Sabat asupra duminicii.
Niciunul din cele opt texte care mentioneaza ziua intai a saptamanii, nu precizeaza ca ar fi fost sfintita si binecuvantata:
Matei 28:1 – La sfarsitul zilei Sabatului, cand incepea sa se lumineze inspre ziua dintai a saptamanii, Maria Magdalina si cealalta Marie au venit sa vada mormantul.
Marcu 16:1.2 – Dupa ce a trecut ziua Sabatului, Maria Magdalina, Maria, mama lui Iacov, si Salome, au cumparat miresme, ca sa se duca sa unga trupul lui Isus. In ziua dintai a saptamanii, s-au dus la mormant dis de dimineata, pe cand rasarea soarele.
Marcu 16:9 – Isus, dupa ce a inviat, in dimineata zilei dintai a saptamanii, S-a aratat mai intai Mariei Magdalinei, din care scosese sapte draci.
Luca 24:1 – In ziua intai a saptamanii, femeile acestea si altele impreuna cu ele, au venit la mormant dis de dimineata, si au adus miresmele, pe care le pregatisera.
Contextul acestui text spune clar: Luca 23: 54-56 – Era ziua Pregatirii (Vinerea mare), si incepea ziua Sabatului. Femeile, care venisera cu Isus din Galilea, au insotit pe Iosif; au vazut mormantul si felul cum a fost pus trupul lui Isus in el, s-au intors, si au pregatit miresme si miruri. Apoi, in ziua Sabatului, s-au odihnit, dupa Lege. In ziua intai s-au dus sa imbalsameze trupul lui Isus
Ioan20:1 – In ziua dintai a saptamanii, Maria Magdalina s-a dus dis de dimineata la mormant, pe cand era inca intuneric; si a vazut ca piatra fusese luata de pe mormant.
Ioan 20:19 – In seara aceleiasi zile, cea dintai a saptamanii, pe cand usile locului unde erau adunati ucenicii erau incuiate, de frica Iudeilor, a venit Isus, a stat in mijlocul lor, si le-a zis: “Pace voua!”
Textul nu mentioneaza sfintenia ei si explica faptul ca Isus a venit in seara zilei de duminica cand, (dupa Biblie), odata cu apusul soarelui incepea ziua urmatoare. Isus le spune ucenicilor Pace voua! pentru ca asa se salutau ei dar o face in seara zilei dintai, dupa ce a trecut prima zi a saptamanii pentru a nu lasa impresia sfintirii ei.
1Cor.16:1.2 – Cat priveste strangerea de ajutoare pentru sfinti, sa faceti si voi cum am randuit Bisericilor Galatiei. In ziua dintai a saptamanii, fiecare din voi sa puna deoparte acasa ce va putea, dupa castigul lui, ca sa nu se stranga ajutoarele cand voi veni eu.
Nici pe departe de a fi o zi de slujba. Mai degraba arata ca este o zi de lucru, iar ajutoarele nu insemnau numai bani ci si altele care implicau activitate.
Fapte 20:7 – In ziua dintai a saptamanii, eram adunati la olalta ca sa frangem painea. Pavel, care trebuia sa plece a doua zi, vorbea ucenicilor, si si-a lungit vorbirea pana la miezul noptii.
Frangerea painii nu este un argument pentru sfintirea duminicii. Prima frangere a painii a facut-o Domnul Isus joi seara. Aici mai este ceva foarte important pe care cititorul atent o poate vedea. Daca judecam fragmentul in mentalitatea iudeilor, intrucat ziua incepea cu apusul soarelui, ei se aflau sambata noaptea spre duminica, cand Pavel trebuia sa plece a doua zi, Daca judecam dupa mentalitatea romana, atunci frangerea painii a fost duminica noaptea care dupa miezul notii era luni.
Daca nu a facut-o Isus atunci cine a schimbat ziua de inchinare? Care a fost traseul acestei schimbari?
Sunt cunoscute trei etape si motive care ajung dominante in mersul timpului:
– Tendinta de disociere a crestinilor fata de iudei;
– Cresterea importantei cultului soarelui in aceeasi perioada si urmatoare;
– Compromisul. Tendinta politica de favorizare a crestinarii in masa
Sa le luam pe rand:
A) Tendinta de disociere fata de iudei. Iudeii si crestinii tineau Sabatul si deseori erau confundati. Imparatul Hadrian stabileste o taxa mult mai severa si-i pune pe iudei sub urmarire. In dorinta de a capata o identitate proprie, crestinii au inceput sa se adune duminica in cinstea invierii, ramanand alaturi de Sabat care era sfant si binecuvantat Aceasta se intampla in 132-135 dH. Treptat aceasta practica s-a extins, iar duminica a castigat tot mai mult teren in inimile crestinilor. In acelasi timp Roma purta initiativa pentru abolirea Sabatului.
B) Patrunderea si impunerea cultului soarelui. Zeul cel mai venerat intre pagani, numit in diferite chipuri: Baal, Helios, Apollo, Ra, Serapis, Mithra, Sol … a fost important in Imperiul Roman pe timpul lui Nero (60 dH). Aurelian (270 dH) romanizand numele Mithra in Sol Invinctus, il impune drept cult official in intregul imperiu! Franz Cument in Astrologia si religia la greci si romani la pag. 210 scrie: Inchinatorii lui Mithra tineau, ca zi sfanta, ziua soarelui, duminica si celebrau nasterea lui Sol Invinctus la solstitiu de iarna, la 25 decembrie. La 7 martie 321, imparatul Constantin ce Mare, noul protector al crestinismului, consecvent inchinator al soarelui pana la moarte, decreteaza prima lege duminicala: Toti magistratii si populatia care locuieste la orase sa se odihneasca in venerabila zi a soarelui. (Istoria bisericeasca Universala de Iustinian ed.1975, pag. 105)
C) Compromisul. Terenul era pregatit pentru mutatie, intre crestini exista deja o traditie a pazirii duminicii. In timp ce unii ca Tertulian (in jurul anului 200) tuna impotriva dispozitiei crestinilor de a adopta sarbatori pagane, remarcabilul Ieronim de Betleem scrie: Dacã ziua intai e numitã ziua Soarelui de catre pagani, noi o admitem ca atare, cu voie buna, fiindca in aceasta zi a aparut lumina si a rasarit Soarele neprihanirii noastre. In 366 d.H. Conciliul de la Laodiceea se decreteaza oficial, transferarea sfinteniei Sabatului asupra Duminicii, zicand: Crestinii care iudaizeaza, lenevind in ziua de sambata, sa fie exclusi de la Hristos. (istoria conciliilor bisericii, vol II, pag 316). In 386 d.H.Sinodul din Aquilea hotaraste schimbarea Dies solis (ziua soarelui) in Dies Dominica (ziua Domnului, duminica)
Cam in aceeasi vreme, Papa Liberius increstineaza sarbatoarea Dies natalis solis invincti – 25 decembrie – facand Craciunul. In jurul aunului 600, pe cand Roma se straduia sa-si subordoneze biserica celta, se raporteaza conflicte grave in chestiunea Sabatului. Celtii tineau ziua de sambata ca zi de odihna si tineau servicii religioase speciale duminica. (A.Flick in cartea Ascensiunea bisericii medievale, pag.237). Cel care inseala intreaga lume vrea sa te insele si pe tine atacand autoritatea Legii lui Dumnezeu.
Asculta-L pe Isus!

Raspunsul la aceasta importanta intrebare il gasim sigur, precis, clar si adevarat in Sfanta Scriptura, care spune:
Ziua a saptea a saptamanii, aleasa, binecuvantata si sfintita de Dumnezeu ca zi de sarbatoare si odihna saptamanala pentru intreaga omenire, este Sambata. In textul original ebraic, limba in care Dumnezeu a scris cu degetul Sau Legea morala a celor zece porunci, ziua a saptea a saptamanii este numita “Sabat”, care inseamna “odihna”. Aceste trei cuvinte: Sabat, Sambata, odihna au una si aceeasi insemnatate cand este vorba despre ziua a saptea a saptamanii, ca zi de sarbatoare. Asa se face ca unii traducatori ai Bibliei au tradus textul original al poruncii a patra din Decalog cu: Sabat, ziua de odihna, Sambata.
In Biblia romanã, traducerea Sinodala (1914), textul poruncii a patra a fost tradus asa: „Adu-ti aminte de ziua Sambetei sa o sfintesti pre ea. Sase zile lucreaza si fa toate lucrurile tale. Iar ziua a saptea este Sambata Domnului Dumnezeului tau…” (Esirea 20,8-11)
In traducerea Bibliei de catre Gala Galaction, editia romanã (1938), traducere dupa textele originale ebraice si grecesti, ziua a saptea din porunca a patra a fost tradusa de asemenea cu – Sambata. In Biblia aceasta, toate textele, atat din Vechiul cat si din Noul Testament, care vorbesc despre ziua a saptea, au fost traduse cu Sambata. Acesta este adevarul dumnezeiesc de care nimeni nu trebuie sa se indoiasca. A gandi, a spune sau a crede altfel inseamna o denaturare a adevarului dumnezeiesc.
In 105 limbi mondiale, ziua a saptea a saptamanii este ‘Sabatul’ (spaniola – Sabado. rusa – Subota, etc). Daca priviti un calendar normal, sambata este ziua a saptea a saptamanii. La fel si in dictionar. In unele tari a fost schimbat dupa saptamana de lucru. Daca aveti Microsoft Outlook puteti seta ca luni sa fie prima zi a saptamanii. Dar nu aceasta este prima zi, ci duminica.
Unii pot sa zica: ‘au fost atatea modificari in calendar ca nu mai putem fi siguri care mai este ziua a saptea!’
Calendarul a fost ajustat de cateva ori. In 1582 am trecut la calendarul gregorian, unde joi 4 octombrie, a fost urmata de vineri 15 octombrie…
S-a modificat calendarul? Da!
A fost afectat ciclul saptamanal? Deloc!
Orice ai face cu calendarul, ca sa ajustezi lunile, niciodata nu se va modifica ciclul : 1,2,3,4,5,6,7,1,2,3,4,5,6,7… Sunt complet separate si distincte (cilcul saptamanal si calendarul). Acest ciclu si-a pastrat continuitatea perfecta pe tot parcursul istoriei cunoscute.
Sfanta Scriptura ne arata ca ziua a saptea, Sambata, constituie semnul sfintirii dumnezeiesti pentru toti cei credinciosi. Domnul a vorbit lui Moise si a zis: „Vorbeste copiilor lui Israel si spune-le: ‚Sa nu care cumva sa nu tineti Sabatele Mele, caci acesta va fi intre Mine si voi si urmasii vostri, un semn dupa care se va cunoaste ca Eu sunt Domnul care va sfintesc. Acesta va fi intre Mine si copiii lui Israel un semn vesnic; caci in sase zile a facut Domnul cerurile si pamantul, iar in ziua a saptea S-a odihnit…” (Exod 31,12-17)
Tot in acelasi fel a vorbit Dumnezeu si prorocului Ezechiel: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru; umblati intocmai dupa randuielile Mele, paziti poruncile Mele si impliniti-le. Sfintiti Sabatele Mele, paziti poruncile Mele si impliniti-le. Sfintiti Sabatele Mele, caci ele sunt un semn intre Mine si voi, ca sa stiti ca Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru!” (Ezech. 20,19.20)
Serbarea Sabatului zilei a saptea a saptamanii a deosebit in toate timpurile pe cei care au crezut si au slujit adevaratului Dumnezeu Creator, fata de ceilalti oameni care n-au crezut si n-au slujit lui Dumnezeu, ci s-au inchinat si au slujit naturii si altor dumnezei straaaini, in cinstea carora au tinut alte zile de sarbatoare in contrast cu ziua a saptea, Sambata.
Legea celor zece porunci a fost instituita pentru toti oamenii, nu numai pentru evrei. In Ezechiel 20,11 citim: „Le-am dat legile Mele si le-am facut cunoscut poruncile Mele, pe care trebuie sa le implineasca omul, ca sa traiasca prin ele;”

Textul spune astfel: In ziua dintai a saptamanii, eram adunati laolalta ca sa frangem painea. Pavel, care trebuia sa plece a doua zi, vorbea ucenicilor, si si-a lungit vorbirea pana la miezul noptii.
Cateva considerente importante:
Ziua de 24 de ore dupa actul creatiei lui Dumnezeu incepe seara la apusul de soare si se incheia atunci cand incepea urmatoarea zi (urmatorul apus de soare). Vezi Geneza 1 :5 – Dumnezeu a numit lumina zi, iar intunericul l-a numit noapte. Astfel a fost o seara, si apoi a fost o dimineata; aceasta a fost ziua intai. Aceasta se repeta in primul capitol al Bibliei dupa fiecare zi. (vezi versetele 8; 13; 19; 23; 31). Orice zi era formata de o parte intunecata si apoi de o parte luminoasa.
O multitudine de texte in Noul Testament (mai ales in Faptele apostolilor) prezinta intalniri de Sabat ale primilor crestini, mai ales ale Apostolului Pavel. Sa citim: Fapte 13: 42.44 – Cand au iesit afara, Neamurile i-au rugat sa le vorbeasca si in Sabatul viitor despre aceleasi lucruri;… In Sabatul viitor, aproape toata cetatea s-a adunat ca sa auda Cuvantul lui Dumnezeu. De precizat ca aici Neamurile solicitau aceste intalniri de sabat, in timp ce ziua lor religioasa este ziua Soarelui (duminica, avand cultul sincretist al soarelui); Fapte 16:13 – In ziua Sabatului am iesit afara pe poarta cetatii, langa un rau, unde credeam ca se afla un loc de rugaciune. Am sezut jos, si am vorbit femeilor, care erau adunate laolalta.Aici nu este vorba de o intalnire in sinagoga iudeilor ci pur si simplu, un timp de rugaciune in natura pentru ca era Sabat; Fapte 17.2 – Pavel, dupa obiceiul sau, a intrat in sinagoga. Trei zile de Sabat a vorbit cu ei din Scripturi. Fapte 18:4.11 – Pavel vorbea in sinagoga in fiecare zi de Sabat, si indupleca pe Iudei si pe Greci… Aici a ramas un an si sase luni si invata printre Corinteni Cuvantul lui Dumnezeu.
Motivatia acestui pasaj este invierea lui Eutih, care a adormit in lunga predicare a lui Pavel si care a cazut de la catul al treilea si a murit. Pasajul arata faptul ca era o intalnire de ramas bun, si nu se stia daca se vor mai vedea pentru ca: Duhul Sfint ma instiinteaza din cetate in cetate ca ma asteapta lanturi si necazuri (Fapte 20:23). Frangerea painii era si o ocazie de ramas bun si partasie crestina, pe care nu si-o doreau repede incheiata.
Frangerea painii a avut loc noaptea. Intrebare este sambata spre duminica sau duminica spre luni? Eram adunati, spune textul, si toate concluziile duc spre o prelungirea a Sabatului spre miezul noptii, cand a murit Eutih. CERT este ca nu a fost o convocare a primei Biserici pentru sarbatoarea invierii lui Iisus care este singurul argument al celor care sfintesc duminica. Atatea texte vorbesc atat de clar despre Sabat in Faptele Apostolilor si sa incerc sa fortez pe acesta sa imi spuna ca este o dovada pentru tinerea duminicii, mi se pare un argument prea slab.
Prima frangere a painii instituita de Domnul Iisus a avut loc in joi seara inaintea judecatii Sale (Luca 22), si nu cred ca cineva vreodata a incercat sa aduca un argument pentru pazirea zilei de joi ca zi de inchinare sau a zilei de vineri (avand in vedere ca intalnirea a avut loc dupa apusul de soare)
Mai este nevoie sa mai spunem ceva? Fapte 20:7 vorbeste mai sigur de o prelungire a sabatului care dupa apusul de soare era ziua intaia a saptamanii si care s-a incheiat cu Cina cea de taina care in Biserica primara avea loc in fiecare zi: Fapte 2: 42.46 – Ei staruiau in invatatura apostolilor, in legatura frateasca, in frangerea painii si in rugaciuni… Toti impreuna erau nelipsiti de la Templu in fiecare zi…

Trebuie sa recunoastem ca se creaza destula confuzie atunci cand citim acest text in diferite traduceri.
De exemplu: Traducerea Teoctist spune – Drept aceea, s-a lasat alta sarbatoare de odihna pentru poporul lui Dumnezeu.
Traducerea Preot Dr.Emil Pascal 1976 – Prin urmare, odihna de sambata a poporului lui Dumnezeu ramane pe viitor.
Biblia 1874, editia noua – Drept aceea ramane repausul pentru poporul lui Dumnezeu.
Biblia traducerea literal noua Bucuresti 2001 – Ramane deci o odihna de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.
Biblia 2007, Noua traducere in limba romana – Ramane inca pentru poporul lui Dumnezeu o odihna de Sabat.
Cum pot sa stiu eu omul de rand, care este traducerea corecta ca sa nu fiu inselat de intentiile unei confesiuni religioase care ar putea trage foc la oala sa? Pentru o analiza care sa ma scoata din confuzie va trebui sa tin cont de cateva elemente:
Contextual imediat al textului – si aici ar trebui citit tot pasajul care produce acel text care este o concluzie la ceea ce s-a spus
Contextul istoric – pentru a intelege care era problema in timpul in care a fost scris textul
Contextul intregei Biblii cu privire la problema pusa in discutie.
Sa incerca o abordare in modalitatea aceasta:
Contextul imediat
Daca analizam capitolul 4 din Evrei, poate va surprind cu afirmatia aceasta, NU PUNE IN DISCUTIE ZIUA DE INCHINARE. Sa privim impreuna:
Vers. 1 – Sa luam dar bine seama, ca atata vreme cat ramane in picioare fagaduinta intrarii in odihna Lui, nici unul din voi sa nu se pomeneasca venit prea tarziu. Apostolul Pavel vorbeste de odihna mantuirii care trebuie acceptata astazi (imediat fara nici o amanare)ca o continuare a ceea ce a spus in capitolul 3, vers.15 – Astazi, daca auziti glasul Lui, nu va impietriti inimile.
Vers. 2 – Caci si noua ni s-a adus o veste buna ca si lor (fiind vorba de evreii care n-au vrut sa intre in Canaanul, tara odihnei, pe care-l oferea Dumnezeu pe timpul lui Moise), dar lor cuvantul care le-a fost propovaduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru ca n-a gasit credinta la cei ce l-au auzit.
Vers. 3 – Pe cand noi, fiindca am crezut, intram in “odihna” (odihna mantuirii oferite de Iisus – un alt Iosua) despre care a vorbit El, cand a zis: “Am jurat in mania Mea ca nu vor intra in odihna Mea!(odihna Canaanului oferita de Iosua)” Macar ca lucrarile Lui fusesera ispravite inca de la intemeierea lumii.
Vers. 4-5 – Caci intr-un loc a vorbit astfel despre ziua a saptea: “Dumnezeu S-a odihnit in ziua a saptea de toate lucrarile Lui.”si aici este zis iarasi: “Nu vor intra in odihna Mea!” In aceste versete se face comparatia intre Ziua de odihna – Sabatul si Odihna mantuirii oferite de Domnul Iisus. Dupa cum Sabatul este intalnirea omului cu Dumnezeu la fel Mantuirea restabileste reintalnirea omului cu Dumnezeul Sau. Este de retinut acest verset pentru versetul 10 care este capital in intelegerea versetului 9.
Vers. 6-7 – Deci, fiindca ramane ca sa intre unii in odihna aceasta (odihna mantuirii in Iisus), si pentru ca aceia carora li s-a vestit intai vestea buna n-au intrat in ea, din pricina neascultarii lor, (evreii din timpul lui Moise) El hotaraste din nou o zi: “Astazi”, zicand, in David, dupa atata vreme, cum s-a spus mai sus: “Astazi daca auziti glasul Lui, nu va impietriti inimile!”(Nu amanati decizia de a-L accepta pe Iisus ca Mantuitor).
Vers. 8 – Caci, daca le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi Dumnezeu dupa aceea de o alta zi. Iosua le-a dat Canaanul dar nu le-a dat si Mantuirea vesnica, pentru ca ei trebuia sa asculte de Dumnezeul lui Iosua, de aceea este nevoie de o alta zi de hotarare, de decizie, de alegere in vederea odihnei Mantuirii. Aici nu este scris O ALTA ZI DE ODIHNA ci o alta zi (ASTAZI), cand poti lua o hotarare in vederea mantuirii.
Vers. 9 – Ramane dar o odihna ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. Odihna Mantuirii oferita prin jertfa domnului Iisus, comparata cu odihna Sabatului
CHEIA interpretarii acestui verset se afla in vers.10 – Fiindca cine intra in odihna Lui (Mantuirea Sa), se odihneste si el de lucrarile lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrarile Sale. Cand S-a odihnit Dumnezeu? Vers.4 – in ziua a saptea. DACA VREI SA INTRI IN ODIHNA MANTURII PRIN ISUS TREBUIE SA TE ODIHNESTI CA EL. Va las pe dvs sa alegeti care traducere este corecta avand acest context imediat.
Contextul istoric – Evrei nu puneau in discutie ziua de inchinare ci acceptarea lui Iisus ca Mantuitor. Cartea Evrei nu are un alt subiect decat acceptarea Mesianitatii lui Iisus, calitatea Sa de Jertfa dar si de Mare Preot.
Contextul intregei Biblii – nu exista nici un text in toata Biblia care sa arate ca Duminica sau o alta zi, afara de Sabat, care sa fie binecuvantata si sfintita de Dumnezeu.
CONCLUZIE: O alta zi de hotarare si nu o alta zi de inchinare.

Traducerea Teoctist spune: Am fost in duh in zi de duminica… Noul Testament, tradus si adnotat de Preot Dr.Emil Pascal (1976) spune: Intr-o duminica am fost rapit de spirit… La subsolul acestui text scrie: Lit.”Intr-o zi a Domnului”. Am mai putea continua si fiecare din ele va sustine una din variante. Cum pot sa stiu intentia lui Ioan care a scris?
Ziua Domnului (Gr. kuriake hemera) Expresia mai poate fi tradusa si “zi domneasca” (de la “Kurios”- Domn si “hemera” – ziua), fiind unica pe paginile Scripturii. Ma intreb: Ioan a numit duminica ca fiind ziua Domnului sau mai tarziu duminicii i s-a pus acest nume? La care zi s-a referit Ioan cand a scris kuriake hemera (ziua domneasca)? Ca si forma prescurtata, kuriake ea este folosita de obicei de parintii bisericesti pentru prima zi a saptamanii, iar in limba greaca moderna kuriake este cuvantul uzual pentru duminica. Aici incepe marea controversa din lumea crestina. “Ziua Domnului” din Apocalipsa 1: 10 se refera la duminica crestina sau la Sabatul dat omului de Creator inca de la Creatiune? Pare mai rezonabila ideea ca Ioan a ales expresia kuriake hemera pentru Sabat, ca un mijloc subtil de a proclama faptul ca, dupa cum imparatul avea zile speciale devotate cinstirii sale, asa si Dumnezeul lui Ioan, pentru care el suferea acum pe Patmos, avea ziua Sa.
Cateva intrebari de clarificare: Ce spune Biblia in acest sens? Inainte de a-i spune duminicii, kuriake hemera, nu ar fi fost necesar ca sa apara aceasta schimbare foarte clar in Sfanta Scriptura?
Sa analizam:
In Geneza 2: 3 ni se spune ca, la Creatiune, Dumnezeu a binecuvantat si sfintit ziua a saptea – Sabatul; Exod 20: 11 ne arata, la randul sau, ca Sabatul a fost instituit de Dumnezeu ca un memorial al Creatiunii; Isaia 58: 13 ne spune ca Dumnezeu considera Sabatul zilei a saptea drept “ziua Mea cea sfanta”, iar Marcu 2: 28 ne asigura ca Insusi Mantuitorul S-a declarat pe Sine ca fiind “Domn al Sabatului”. Luand in considerare aceste dovezi anterioare scrierii Apocalipsei, expresia kuriake hemera “ziua Domnului” nu poate fi interpretata altfel decat ca referindu-se la Sabatul zilei a saptea – sambata.
Ioan apostolul, scrie Evanghelia (care-i poarta numele) si cartea Apocalipsa (lui Ioan). Daca studiem cu atentie evanghelia sa, atunci cand face referinta la duminica, el o numeste prima zi a saptamanii. Ex: Ioan 20:1 – In ziua dintai a saptamanii; Ioan 20:19 – In seara aceleiasi zile, cea dintai a saptamanii. De ce oare in Evanghelie sa o numeasca simplu, ziua dintai a saptamanii ca apoi in Apocalipsa sa o numeasca Ziua Domnului.
Ioan in Apocalipsa scrie despre importanta pazirii poruncilor lui Dumnezeu ( a celor zece porunci). Apocalipsa 12:17 – si balaurul, maniat pe femeie, s-a dus sa faca razboi cu ramasita semintei ei, care pazesc poruncile lui Dumnezeu, si tin marturia lui Isus Hristos. Apocalipsa 14:12 – Aici este rabdarea sfintilor, care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Isus.
Adevarul (pentru ca asa era intrebarea de la inceput) este ca nu este nici o dovada biblica pentru a numi Ziua Domnului (kuriake hemera ) Duminica, ea a fost si este Sambata (Sabatul lui Dumnezeu).