Credinta vs. Religia
Există o mare confuzie între termenii: Credința și Religia.
Unii confundă credința cu o religie, alții vorbesc despre credință fără a aprofunda ideea de religie. Religie vine de la latinescul Relegare – relegarea relației rupte între om și Dumnezeu. DEX-ul spune: Religie înseamnă sistem de credințe (dogme) şi de practici (rituri) privind sentimentul divinității și care îi unește, în aceeași comunitate spirituală și morală, pe toți cei care aderă la acest sistem; totalitatea instituțiilor și organizațiilor corespunzătoare; confesiune, credință.
Unii cred în Dumnezeu dar nu aparțin în mod real unei biserici sau daca aparțin, declară că nu este atât de important, este destul doar să crezi în Dumnezeu, indiferent cum ÎL vei numi: Allah, Buddha, Mahomed, Confucius sau Iisus Hristos. Până la urmă tot la Dumnezeu ajungem, nu este așa? Nu, nu este.
Ioan 3:16 – Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.
Mântuirea nu se găsește în puterile personale, nici în alte ființe create (îngeri sau oameni) ci doar în SINGURUL FIU AL LUI DUMNEZEU, Iisus Hristos.
Faptele 4:10.12 – …în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.
Se folosesc diferite unități de măsură pentru a defini adevărul: unii folosesc Coranul, alții Tradiția, alții cred că doar un for superior poat defini adevărul, numindu-l Turnul de veghere sau Sinodul Bisericesc, iar alții cred doar că BIBLIA este singura normă de conduită spre Dumnezeu.
2 Timotei 3:16.17 – Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.
Sfânta Scriptură arată de unde vine credința adevărată.
Romani 10:17 – Astfel, credința vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.
Ioan 10:7 – iar credința care vine din Cuvântul lui Dumnezeu, Sfânta Scriptură, conduce către un STAUL: Iisus este ușa staulului
Ioan 10:16 – iar cei care cred în El ascultă glasul Lui și intră în Staulul Său – Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor.
Apocalipsa care este revelația lui Iisus Hristos conchide arătând spre Biserica lui Dumnezeu, unde este adevărata credință:
Atunci balaurul s-a mâniat pe femeie și s-a dus să poarte război cu ramășița seminței ei, cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi țin mărturia lui Isus. Apocalipsa 12:17
Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Iisus. Apocalipsa 14:12
CREDINȚA lui Iisus:
- Cred eu ce a crezut Iisus când a fost pe pământul nostru?
- Aparțin Bisericii Staul pe care o identifica Iisus?
- Păzesc poruncile lui Dumnezeu, ca dovadă a ascultării de El?
Acest site își propune să ajute în această explorare. VINO cu NOI și nu vei regreta nici acum dar nici atunci!