despre-mineM-am născut în Suceveni, județul Galați, pe 14 mai 1958, școala generală am absolvit-o în localitatea mea natală, unde am copilărit împreună cu Sorin, Mirela și Valentin, frații mei. Din casa părintească am plecat cu o zestre spirituală deosebită pe care am primit-o de la părinții mei, Dică și Paulina, pe care-i prețuiesc, foarte mult. Mi-am continuat studiile: între 1973 – 1979, Școala Profesională și Liceul, la Grupul Școlar 8 Galați.

Am lucrat începând cu anul 1976 la I.J.T.L Galați până în în anul 1980. Stagiul Militar l-am făcut în Medgidia, județul Constanța, între ianuarie 1980 și iunie 1981, unde l-am cunoscut pe Dumnezeu intervenind în situații limită, când era pusă în tensiune porunca lui Dumnezeu cu cea a oamenilor. Dumnezeu este minunat și răspunde în mod miraculos atunci când dorești să-I rămâi credincios. Am descoperit aceasta în mod personal, iar această perioadă a constituit descoperirea unui Dumnezeu, nu doar la nivel teologic ci un Dumnezeu real, aproape și implicat în viața personală a copiilor Săi. Deși eram botezat din anul 1979, în armata am trecut prin cuptorul încercărilor și este minunat împreună cu Dumnezeu.

Am fost angajat la Combinatul Siderurgic Galați începând cu iunie 1981 până în iunie 1983. În anul 1983, pe 24 iulie, m-am căsătorit cu Ortensia Hreniuc în Biserica Milișăuți, județul Suceava, unde am rămas până în anul 1990. În anul 1984 s-a născut primul nostru copil, Gabriela și apoi în 1988, s-a născut băiatul nostru, Sammy.

În anul 1990, după schimbările din țara noastră și extinderea misiunii advente în România, am fost chemat în slujirea pastorală, prin Comitetul Conferinței Moldova. În anul 1990 m-am înscris la Seminarul Teologic (fără grad universitar) care s-a și desființat după 2 ani, ceea ce a determinat reînceperea studiilor teologice la Institutul Teologic Adventist, Facultatea de Teologie Pastorală pentru perioada 1992-1997. Licența în teologie pastorală am obținut-o la Universitatea Babes-Bolyai, Facultatea de Teologie Protestantă (Cluj Napoca) în anul 1997.

Sunt angajat al Conferinței Moldova, cu dorința de sluji Mântuitorului meu scump, în salvarea oamenilor, și am păstorit mai multe districte:

  • Dorobanti, judetul Botosani, între anii 1990 – 1995;
  • Matca, judetul Galati, între anii 1995 – 2000;
  • Darabani, judetul Botosani, între anii 2000 – 2005;
  • Vaslui, judetul Vaslui, între anii 2005 – 2013;
  • Roman, judetul Neamt, începând cu 29 iunie 2013 până în prezent:

|_ Biserica Roman
|_ Biserica Doljești
|_ Departamentul Viata de Familie la Conferinta Moldova